Un ideal sau o realitate?

De fiecare data cand incerc sa scriu ceva, incerc sa ma definesc pe mine insumi.Astazi mai clar ca oricand am reusit.Portretul meu, identitatea mea au cautat standarde pentru toate domeniile.Am construit idealuri ca: frumusete fara cusur, realizari extraordinare, "munti" de cultura.Si nici unul dintre aceste idealuri nu-mi dadeau valoare.Unul dintre motive era incapacitatea de a ajunge acolo.Pe toti ii consideram mai buni si mai vrednici.Credeam ca duc o viata linistita, ba mai mult o viata implinita.Abilitatiile lor si indeligenta lor erau obstacole pentru ca eu sa-mi gasesc importanta in lume.Astfel nu reuseam sa inaintez chiar daca proneam cu incredere pentru ca teama de nereusita ma facea sa gresesc.M-am caracterizat de multe ori ca o rata.Totusi, atunci cand ma simteam bine era pentru ca ma regaseam in placeri.Ma intrebam de multe ori de ce ele dispar atat de repede si de ce apar doar atunci cand imi propun sa apara, de ce nu vin de la sine.
Eu sunt cine sunt in ochii lui Dumnezeu.Ce inseamna asta?inseamna ca indentitatea mea este aceea de fiica a lui Dumnezeu, de creatie.
Ma gandesc acum ca-mi va fi greu sa cred intr-o astfel de valoare, dar cred ca poate fi atinsa.Am auzit cazuri care au reusit si acum au parte de o implinire totala.Nu ma refer ca sunt lipsiti de probleme ci ca problemele lor nu sunt obstacole in calea fericirii lor.Ceea ce defineste o viata implinita este o legatura personala, dinamica si plina de iubire cu Dumnezeu prin Fiul Lui, Isus Hristos; patrunderea tainelor Lui Prin Sf.Scriptura; acceptare ajutorului a celor care au o perceptie mai clara a identitatii lor.
Un ideal sau o realitate?

Cuvinte albe si rosi

Am sters iar cuvintele.Mintea mea nega totul.Nu credeam in mine.Ma simteam un vid.Locul meu era albul.Am pierdut legatura cu mine.Eu si divinitatea ne-am separat, arta a aburit.
Eu am cazut in neantul lui, a visului.Vietuiam doar.Trupul meu era desprins de suflet.
Cerul si marea, florea si soarele, animele si oamenii existau dincolo de ochii mei.Totul era una, nepriceputul meu.
S-a improscat in mine o nebunie rosie.Nu stiama ce e.Parca intre furnica si rama, glumesc.Somn si activitate.Mi-e dor, mi-e dor sa cant, sa pictez, sa scriu, sa fotografiez, sa alerg, sa caut, sa gasesc, sa iubesc pomii, frunzele, castelele, sarmanii, mi-e dor de mine, de ceea ce am fost candva, nu de mult, dar de dorit si scump.
Ceea ce sunt eu sunt si voi cauta mereu sa fiu un alt eu mai bun, un artist in toate si tot, cu un Dumnezeu aproape.

Pricepere

Cu priceperea mea as vrea sa sparg
minti intelepte si obiecte sunatoare,
sa le prefac in pulbere
daca se poate acum
si nu maine.
Si ce-i prieceprea mea?
un cuvant de-ncurajare,
o mana de-ajutar,
un suras?
de ce oare nu-i un cantec,
o pictura,
cunostiinte si idei stralucitoare?
Ma apropiu de inima mea
si privesc atenta-n ea:
tesatura cu tesatura,
artera cu artera...
Eu vad ca locul lor nu le-as putea preschimba.
Asa nici priceperea mea nu ar putea fi mai mare,
mai luminata
caci ea este pentru cei ce au nevoie
si nu pentru mine -
un cantar de adorare.

Peste campii..

Farame de pamant, fire de iarba, tenisi cu sireturi groase, rochie cu fundita rosie, inel pe mana dreapta, parul desfacut, cer senin, cuvinte..
Farame de pamant, fire de iarba, tenisi cu sireturi groase, bluji si camasa in dungulite albastre, mana-n cap, parul bulbucat, cer senin, cuvinte..
Note muzicale sfarama tacerea, nori apar incet, dungulitele de pe camasa se agita, fundita se desface, mana e pe umar, inelul cade-n iarba frageda, din cuvinte s-a facut cuvantul..iubesc.
Peste campii, o poveste incepe a fi scrisa pe un carnetel gros, portocaliu, cu foi de orez.O poveste fara inceput, surprinsa undeva departe, sub priviri agitate.Aceasta incepuse atunci si se continua acum sub o liniste magnifica bulversata de un temperament sangvinic si alinata mai apoi de miscari tandre.Sunt doi oameni ce se iubesc.Ei se cautau in nestire, alene prin lume in nenumarate zile, nenumarate cai.Acum agitati de a lor potrivire si de cunoastere absurda stau in camp apoi mai alearga impreuna, iar stau in camp si spun poezii fara rima lasand ca timpul sa se scurga pt a lor povestire.

Se inserase..

Se inserase, se pare, cand mi-a venit cheful de vorbarie.Geamul e deschis si tot e masurat aerul, tastatura face conexiuni cu gandul, iar in imprejurul ei s-au strans furnici venite din pachetul inceput aseara si uitat desfacut..aseara, azi si acum.
Am inceput fara sa stiu despre ce voi scrie, stiu doar ca se inserase.
Poate ca ieri, alaltaieri si in toate celelate zile de dinainte de alaltaieri in mine se dadea o lupta asemanatoare cu luptele din preistorie.Un sentiment de dramatism si altul de romantism traverseaza zadarnic sesul de dinaintea sparturi.Ma gandesc ca ar fi fost bine ca in copilaria mea sa fi jucat mai mult "chiloteii".N-as zice ca as cadea ci mai de graba, e frica care se instalase de dinaintea sosirii verii, o frica puternica.Viitorul e dusmanul meu, se aseaza tiptil si din ce in ce mai aprig.E vorba de cariera mea si de acea nevoie omeneaca si neomeneasca de a fi iubit.Cand e cariera, e bacul, admiterea care nu exista, medii cinstite si mici de peste ani.Cand e iubire, visez si eu a un Fat-frumos care sa iubeasca tot ceea ce sunt si in inseraraile trazii, dealminteri ca aceasta, sa alergam pe culoarul necunscut pe care stelele il croiesc in larg.
Dat fiind ca peste prezent nu poate trece nici macar un pui de gandac, nu pot nici eu trece si deci raman aici si acum.Mi se pare ca am uitat sa ma gandesc la literatura care creste minti, istincte si sentimente, pictura care intodeauna transforma uratul in frumos, oamenii saraci pe care ii iubesc in necunoscutul lor, natura si mai cu seama margaretele, alergatul si canii care se iau dupa mine si multe altele.
Acum pare ca miroase a ploaie.Aerul e destul de rece, iar agrafa din par a cazut peste furnicile atipite.Se inoptase, stiu asta.

Pasi spre viata

Se spune ca nasterea e inceputul unei vieti.Insa ce faci atunci cand o anumite parte din tine e bolnava, absenta sau nedezvoltata, ce faci atunci cand te nasti intr-o tara care nu poate sa contribuie la existenta ta, ce faci atunci cand te nasti intr-o familie iresponsabila sau cand intr-o anumita perioada a vietii se intampla ceva inevitabil.Raspunsul e nul.Atunci trebuie sa credem in predestinare?
Uni oameni traiesc datorita ambitiilor proprii, altii traiesc cu apa si aer.De ce exista aceasta diferenta?
Cu siguranta ca nu putem gasi raspunsuri, mintea noastra e mult prea limitata.Insa putem sa facem pasi spre viata celor ce nu au primit-o in dar.MMm..nu au primit-o in dar?spun asta pt ca in conceptia noastra problema despre viata usoara sau dificila nu poate fi conceputa decat rare ori.
Din fericire exista numeroase organizatii sau grupe de oameni care desfasoara actiuni de caritate indemnandu-ne pe noi, oameni obisnuiti, sa contribuim cu diferite mijloace la vietiile celor nevioasi.
Insa eu cred ca si in mintea noastra ar trebui sa fie elabora o "actiune" pt ajutorare a acestori vieti fara de speranta.Cum?
Consider ca totul incepe de la viata personala.Daca noi ne cunoastem pe noi insine si ne caracterizam intr-un mod sincer, daca dorim sa traim si pt altii, daca stim ce nevoi sunt si cum sa le combatem, daca traim modest am pasit numai prin cateva aspecte prin care am putea da viata din viata noastra.

Vise