O ascultare inramata.

Uneori urechia percepe sunete mult prea inalte pentru suflet. Uneori sufletul se inseala. Alteori mintea ramane inchisa intr-o cutie de fier purpurie. Astfel trecutul, prezentul si viitorul raman niste simple elemente decorative. Totul devine bizar, de neinteles. O ascultare inramata, o ascultare de si pentru oameni intr-un nimic onest cu totul egoist si ireal. Pare abstract, insa e evident cum nu ne mai regasim in noi insine, cum cautam sa devenim ceea ce nu putem fi, cum cautam sa daruim ceea ce nu putem avea, cum invatam ceea ce nu putem practica, cum cumparam ceea ce ne apartine, cum stergem cu buretele ceea ce nu poate fi indepartat prin cuvinte, cum rupem relatii prin fapte neortodoxe totul intr-un lant continuu, neintrerupt de "clasica" omenie. Astfel pierdem intelesul existentei, lasam ca totul sa se scurga prin bogatia culorii si a gustului ajungand in vestejite morminte. Trupul, sufletul si mintea se separa datorita neputintei de a face distinctia intre sentimente si a asculta placutul simplu.