Se spune ca nasterea e inceputul unei vieti.Insa ce faci atunci cand o anumite parte din tine e bolnava, absenta sau nedezvoltata, ce faci atunci cand te nasti intr-o tara care nu poate sa contribuie la existenta ta, ce faci atunci cand te nasti intr-o familie iresponsabila sau cand intr-o anumita perioada a vietii se intampla ceva inevitabil.Raspunsul e nul.Atunci trebuie sa credem in predestinare?
Uni oameni traiesc datorita ambitiilor proprii, altii traiesc cu apa si aer.De ce exista aceasta diferenta?
Cu siguranta ca nu putem gasi raspunsuri, mintea noastra e mult prea limitata.Insa putem sa facem pasi spre viata celor ce nu au primit-o in dar.MMm..nu au primit-o in dar?spun asta pt ca in conceptia noastra problema despre viata usoara sau dificila nu poate fi conceputa decat rare ori.
Din fericire exista numeroase organizatii sau grupe de oameni care desfasoara actiuni de caritate indemnandu-ne pe noi, oameni obisnuiti, sa contribuim cu diferite mijloace la vietiile celor nevioasi.
Insa eu cred ca si in mintea noastra ar trebui sa fie elabora o "actiune" pt ajutorare a acestori vieti fara de speranta.Cum?
Consider ca totul incepe de la viata personala.Daca noi ne cunoastem pe noi insine si ne caracterizam intr-un mod sincer, daca dorim sa traim si pt altii, daca stim ce nevoi sunt si cum sa le combatem, daca traim modest am pasit numai prin cateva aspecte prin care am putea da viata din viata noastra.
