Am inceput de azi sa colorez

Tacere.Sunet de vioara. Vise incep sa zboare. Le colorez in roz si alb. Adun creione colorate si desenez in fel si chip sufletul. Mai pasul il mai am si apoi am terminat.
Galagie. Inima bate, mintea imi spune ca n-am colorat bine. Eu ma impotrivesc si nu vreau sa sterg. Inima bate si mai tare, apar semene de nesiguranta. Parca vreau sa ma indrept spre a sterge desenul facut, dar acum sunt inca in loc, n-as vrea sa-l schimb.
Tacere si iar galagie. Radiera imi e in mana si ma apuc sa sterg o parte, colorand in negru apoi…sterg iar si colorez in roz si tot asa pana diseara poate.
Nu vreau sa schimb….vreau ca desenul vietii mele sa fie roz. Vreau vise implinite si esecuri la o parte. E oare tot ce vreau prea mult sau prea greu de realizat?Nu, nu D-zeu a desenat conturul eu trebuie sa desenez continutul.Ce munca simpla!!dar oare cata incredere o sa am pana la sfarsit ca, D-zeu a conturat bine viata mea?Voi colora in afara spatiului sau voi colora neuniform?O voi face atunci cand imi las mana sa tremure pe foaie.Am sa o las de multe ori?
Incertitudinea ma cuprinde si eu de abia am pus creionul roz indreptul foii si totusi astazi am reusit sa pun un punct.

Imi permit sa fac o schimbare.

Acum e toamna..frunze cad pe jos..iara eu ocolesc drumuri si in vant schimb setul de eroari.
Zile se invart intr-un semicerc..nopti dupa ele..evenimente in ele..oameni pe ele..flori si fulgi sub ele..note si litere cu ele..zambet, lacrima, optimism, pesimism..saritot, calm..dragut, urat,..bun, rau..in cerc, iar deasupra Regele dragostei si a adevarului.
Semicercul se incheie maine sau azi chiar, sau poate mult mai tarziu de prezent.
Pana atunci imi permit sa fac o schimbare..sa visez din nou la stele, dar sa cred ca odata le voi prinde, nu numai atinge.Drumul e altul...e un optimism superb in care viata straluceste in abis.
Asta pt ca viata ce s-a stins nu de mult mi-a aratat ca a reusit sa rupa macar o bucata, din macar o stea.

Viata.

Astazi am aflat ca o viata s-a stins.Acum trei zile am sarbatorit o zi de nastere.Saptamana aceasta obrazul meu a fost brazdat de mii de lacrimi.
Am piedut bani, am pierdut prieteni.
Increderea de sine a alunecat pe un ocean si bucuria parca s-a dus pt todeauna.Caut de mult timp intr-o cutie mica de haine pe cea care ar spune lumea ca mi-ar veni bine, in carti caut informatii cat mai complexe pe care sa le invat pt a fi cineva, caut frumusetea trupului meu pt ca cineva sa ma iubeasca, caut in jur pe cineva care sa-mi dea semnificatie ca sa pot sa-mi aud rasuflarea, caut sa fiu artista, sa pictez, sa cant, sa scriu ca sa primesc admiratie, caut... siguranta.
Viata e ceva ce nu poate fi ignorat.La fiecare puls simt ceva rau ori ceva bun, dar simt ceva, nu pot sa trec cu vederea, sa ignor.Ciudat e insa atunci cand sunt fericita sentimentele bune despre existenta nu sunt.Viata decurge lin, frumos, si sigur.Insa atunci cand sunt probleme uit ca trebuie intai sa traiesc si apoi sa rezolv(daca rezolv intai, teama de nereusita persista).
Am un D-zeu care ma tine de mana(ma pazeste, ma iubeste, imi daruieste, ma invata, ma ajuta, ..) si cu toate acestea ii neg existenta, prin simplu fapt ca nu stiu ce inseamna sa traiesc.
Am sa traiesc intai pt a-I spune da existentei lui D-zeu!