miercuri, 25 noiembrie 2009

Cuvinte albe si rosi


Am sters iar cuvintele.Mintea mea nega totul.Nu credeam in mine.Ma simteam un vid.Locul meu era albul.Am pierdut legatura cu mine.Eu si divinitatea ne-am separat, arta a aburit.
Eu am cazut in neantul lui, a visului.Vietuiam doar.Trupul meu era desprins de suflet.
Cerul si marea, florea si soarele, animele si oamenii existau dincolo de ochii mei.Totul era una, nepriceputul meu.
S-a improscat in mine o nebunie rosie.Nu stiama ce e.Parca intre furnica si rama, glumesc.Somn si activitate.Mi-e dor, mi-e dor sa cant, sa pictez, sa scriu, sa fotografiez, sa alerg, sa caut, sa gasesc, sa iubesc pomii, frunzele, castelele, sarmanii, mi-e dor de mine, de ceea ce am fost candva, nu de mult, dar de dorit si scump.
Ceea ce sunt eu sunt si voi cauta mereu sa fiu un alt eu mai bun, un artist in toate si tot, cu un Dumnezeu aproape.

Niciun comentariu: