Viata.

Astazi am aflat ca o viata s-a stins.Acum trei zile am sarbatorit o zi de nastere.Saptamana aceasta obrazul meu a fost brazdat de mii de lacrimi.
Am piedut bani, am pierdut prieteni.
Increderea de sine a alunecat pe un ocean si bucuria parca s-a dus pt todeauna.Caut de mult timp intr-o cutie mica de haine pe cea care ar spune lumea ca mi-ar veni bine, in carti caut informatii cat mai complexe pe care sa le invat pt a fi cineva, caut frumusetea trupului meu pt ca cineva sa ma iubeasca, caut in jur pe cineva care sa-mi dea semnificatie ca sa pot sa-mi aud rasuflarea, caut sa fiu artista, sa pictez, sa cant, sa scriu ca sa primesc admiratie, caut... siguranta.
Viata e ceva ce nu poate fi ignorat.La fiecare puls simt ceva rau ori ceva bun, dar simt ceva, nu pot sa trec cu vederea, sa ignor.Ciudat e insa atunci cand sunt fericita sentimentele bune despre existenta nu sunt.Viata decurge lin, frumos, si sigur.Insa atunci cand sunt probleme uit ca trebuie intai sa traiesc si apoi sa rezolv(daca rezolv intai, teama de nereusita persista).
Am un D-zeu care ma tine de mana(ma pazeste, ma iubeste, imi daruieste, ma invata, ma ajuta, ..) si cu toate acestea ii neg existenta, prin simplu fapt ca nu stiu ce inseamna sa traiesc.
Am sa traiesc intai pt a-I spune da existentei lui D-zeu!