Soarele mi-a deranjat visele.Lumina le-a sters mersul lor infinit.Razele puternice le-au sfaramat in bucati de plastic.Azi la amiaz s-au dus.S-au dus atunci cand soarele a intrat in toiul petrecerii.Vorbeau intre ele despre baieti, flori, muzica, literatura, sociologie si pictura...care pe care sa se inalte mai sus, sa se lege unele de altele lasand realitatea in treaba ei.Isi scriau povestea pe suluri arse si atunci cand greseau stergeu cu lacrimi amare.Vorbeau si cantau cantece de copii.Se plimbau pe stanci si priveau la marea albastra de din josul lor.Mancau piersici, ciocolata si sorbeau din vinul dulce amarui.Strigau si se veseleau si nimeni nu le auzea.Dansau, cantau, desenau si culegeau migdale pana cand soarele le-a nimicit fara rusine sau timiditate.
Nu le mai pot gasi.Le tot caut de la amiaz incoace si nu dau de ele.Le vreau inapoi cu tot dinadinsul.Va vreau!Veniti acum!.....Veniti!Si ele nu mai vin.Sa continui a le striga nu mai pot.Le-am pierdut in nestiinta, cand priveam in gol in loc sa le pazesc.Acum realitatea ma soarbe din privire si se simte in largul ei.A intrat in mine.A facut tot ce si-a dorit.Iar eu incerc sa-mi obisnuiesc fiinta cu noul, crunt.
Fiecare miscare de a mea sau de a altora, cadera unui obiect pe podea, calculatorul, mingea batuta de un copil pe trotuar, masina...si tot imi suna diferit. Note muzicale in tonalitati diferite sau aceleasi imi formeaza un nou cantec al vietii.M-am schimbat.Si soarele e un semn poate bun pt viitor, nu pt acum.
Ma lupt sa inteleg de ce visele mele au fost sterse, sa le plang si sa las realitatea sa-mi sune in acorduri line de vioara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu