Ce-mi incanta inima!

1.Ma opresc din loc, ele ma opresc din loc...lucrurile care-mi incanta inima. Vineri seara am urmarit un interviu cu Angela Ghiorghiu si sambata seara ice dance cu Charlie White si Mery Davis. Ce frumos, ce uimitor! Am oprit ceasul si am stat ascultand cuvinte spuse din suflet pentru sufletele oamenilor. Opera te linisteste, e un leac pentru suflet, vandut ieftin. Asta spunea ea. Spun ea pentru ca, ea nu-si cereseste politetia prin media, ci ea cu vocea-i calda si duioasa te imbie cu muzica. Atat si suficient. Ibuprofenul e scump la fel precum O habanera pe care o asculti si o lasi sa te patrunda in intregime. In ziua de sambata cand gemea frigul, m-am oprit dinnou in fata micului ecran. Erau doi oameni care patinau pe gheta. Expresivitatea lor si lejerita cu care isi croiau pasi pe gheata m-au uimit. Vroiam sa fiu acolo, dar m-am oprit aici sa traiesc din cele oferite de ei. Minunat!

Sunetul viori.

Din orice se poate naste un sunet, din orice poti auzi o vioara catand, din oricine poti face fratele viori, tu si eu suntem ascultatorii, scena e in spatele cortinei... toate intr-o viata de om. O frunza cazanda, o nota ascultanda, Un cer portocaliu in matinal, Un batran cu parul alb fotografiind copacul plangacios, O batranica citind printre arbori si arbusti alesi, O pasarica zgribulita, o un pompier grabit... toate in bataia unei inimi de om. Cercei in forma de floricica canta, Ursuletul Barni trage din ochi, Biscuiti Tuc se agata de buzunar de doua ori, Ceaiul de zmeura imi incalzeste trupul, Foile din caiet se scriu cu bagare de seama... toate acestea intr-o zi minunata a unui om. Toate aceste ca un sunet de vioara ma linistesc si ca un ceasornicar ma repara.

Cu ochii deschisi.

E aproape un an decand...am postat ultimaoara.Acum ma apropiu cu acelasi gand tomnatic, o frunza. O frunza strivita in picioarele-mi grabite ma aduce cu remuscare pe acest blog. Uitasem parca ca o litera pusa impreuna cu o alta litera si o alta pot compune cuvantul. Ce e cuvantul?as spune ca e armonia dintre suflet si creier. Insa cuvantul scris are un plus de o foaie, un pix, o cutie sau in raft pt pastrare. Asadar revenind la anul care a trecut nevazut de Cuvantul scris as vrea sa spun ca a fost incarcat de activitati profane, de scoala. Scoala poate aduce beneficii majore sau mai bine spus iti poate aigura existenta prin recompensa banului. Am realizat ca acest lucru este departe de ceea ce imi doresc. Dorinta mea este aceea de a-mi lasa sufletul sa danseze, de a nu-l opri nici in ploaie si nici pe soare. Vreau sa spun ca nu imi cade bine sa privesc gratii, imi cade bine sa privesc largul universului. Da, vreau sa ies la loc larg. Vreau sa ma tolanesc pe pat si sa citesc mult. Vreau sa adorm pt a-mi hrani mintea caci numai asa mintea se poate hrani. Apoi vreau sa ma trezesc de acorduri de chitara sau daca nu sa fiu arsa de soare. Vreau sa propasesc spre libertatea de a gandi si a face. Trecand la ce inseamna a gandi explic ca a gandi inseamna a nu pune gandul intre doua idei, inseamna a pune gandul intr-o idee unanima. Iar a face inseamna a pasi pe o singura carare. Spun asta pt ca sunt un om simplu. M-am regasit asa in putinele articole scrise pe acest blog. Sunt simplu pt ca nu sunt genial. Geniali merg pe doua carari sau gandesc in doua parti diametral opuse. Prin urmare simplitate e bucuria sufletului, genialitatea e bucuria mintii, Sunt un om pt suflet. Gandesc mai putin si simt mai mult. Sunt lamurita de ceea ce am spus mai devreme. As vrea sa spun ca blogul acesta va fi scris, dar poate ca as minti pt ca s-ar prea putea sa-mi las acasa, de multe ori sufletul pt ca lumea in care traiesc imi spune sa fiu rationala pt prosperitatea. Eu insa sper sa aduc prosperitatea intr-o lumea a simtului.

Protejat de o frunza.

Putem incerca dragostea lui D-zeu printr-o frunza. In ea vom gasi culoare. In culoare incurajare. In incurajare viata. In viata universul. In univers frumusetea. In frumusete pace.

O ascultare inramata.

Uneori urechia percepe sunete mult prea inalte pentru suflet. Uneori sufletul se inseala. Alteori mintea ramane inchisa intr-o cutie de fier purpurie. Astfel trecutul, prezentul si viitorul raman niste simple elemente decorative. Totul devine bizar, de neinteles. O ascultare inramata, o ascultare de si pentru oameni intr-un nimic onest cu totul egoist si ireal. Pare abstract, insa e evident cum nu ne mai regasim in noi insine, cum cautam sa devenim ceea ce nu putem fi, cum cautam sa daruim ceea ce nu putem avea, cum invatam ceea ce nu putem practica, cum cumparam ceea ce ne apartine, cum stergem cu buretele ceea ce nu poate fi indepartat prin cuvinte, cum rupem relatii prin fapte neortodoxe totul intr-un lant continuu, neintrerupt de "clasica" omenie. Astfel pierdem intelesul existentei, lasam ca totul sa se scurga prin bogatia culorii si a gustului ajungand in vestejite morminte. Trupul, sufletul si mintea se separa datorita neputintei de a face distinctia intre sentimente si a asculta placutul simplu.

Un ideal sau o realitate?

De fiecare data cand incerc sa scriu ceva, incerc sa ma definesc pe mine insumi.Astazi mai clar ca oricand am reusit.Portretul meu, identitatea mea au cautat standarde pentru toate domeniile.Am construit idealuri ca: frumusete fara cusur, realizari extraordinare, "munti" de cultura.Si nici unul dintre aceste idealuri nu-mi dadeau valoare.Unul dintre motive era incapacitatea de a ajunge acolo.Pe toti ii consideram mai buni si mai vrednici.Credeam ca duc o viata linistita, ba mai mult o viata implinita.Abilitatiile lor si indeligenta lor erau obstacole pentru ca eu sa-mi gasesc importanta in lume.Astfel nu reuseam sa inaintez chiar daca proneam cu incredere pentru ca teama de nereusita ma facea sa gresesc.M-am caracterizat de multe ori ca o rata.Totusi, atunci cand ma simteam bine era pentru ca ma regaseam in placeri.Ma intrebam de multe ori de ce ele dispar atat de repede si de ce apar doar atunci cand imi propun sa apara, de ce nu vin de la sine.
Eu sunt cine sunt in ochii lui Dumnezeu.Ce inseamna asta?inseamna ca indentitatea mea este aceea de fiica a lui Dumnezeu, de creatie.
Ma gandesc acum ca-mi va fi greu sa cred intr-o astfel de valoare, dar cred ca poate fi atinsa.Am auzit cazuri care au reusit si acum au parte de o implinire totala.Nu ma refer ca sunt lipsiti de probleme ci ca problemele lor nu sunt obstacole in calea fericirii lor.Ceea ce defineste o viata implinita este o legatura personala, dinamica si plina de iubire cu Dumnezeu prin Fiul Lui, Isus Hristos; patrunderea tainelor Lui Prin Sf.Scriptura; acceptare ajutorului a celor care au o perceptie mai clara a identitatii lor.
Un ideal sau o realitate?

Cuvinte albe si rosi

Am sters iar cuvintele.Mintea mea nega totul.Nu credeam in mine.Ma simteam un vid.Locul meu era albul.Am pierdut legatura cu mine.Eu si divinitatea ne-am separat, arta a aburit.
Eu am cazut in neantul lui, a visului.Vietuiam doar.Trupul meu era desprins de suflet.
Cerul si marea, florea si soarele, animele si oamenii existau dincolo de ochii mei.Totul era una, nepriceputul meu.
S-a improscat in mine o nebunie rosie.Nu stiama ce e.Parca intre furnica si rama, glumesc.Somn si activitate.Mi-e dor, mi-e dor sa cant, sa pictez, sa scriu, sa fotografiez, sa alerg, sa caut, sa gasesc, sa iubesc pomii, frunzele, castelele, sarmanii, mi-e dor de mine, de ceea ce am fost candva, nu de mult, dar de dorit si scump.
Ceea ce sunt eu sunt si voi cauta mereu sa fiu un alt eu mai bun, un artist in toate si tot, cu un Dumnezeu aproape.

Pricepere

Cu priceperea mea as vrea sa sparg
minti intelepte si obiecte sunatoare,
sa le prefac in pulbere
daca se poate acum
si nu maine.
Si ce-i prieceprea mea?
un cuvant de-ncurajare,
o mana de-ajutar,
un suras?
de ce oare nu-i un cantec,
o pictura,
cunostiinte si idei stralucitoare?
Ma apropiu de inima mea
si privesc atenta-n ea:
tesatura cu tesatura,
artera cu artera...
Eu vad ca locul lor nu le-as putea preschimba.
Asa nici priceperea mea nu ar putea fi mai mare,
mai luminata
caci ea este pentru cei ce au nevoie
si nu pentru mine -
un cantar de adorare.

Peste campii..

Farame de pamant, fire de iarba, tenisi cu sireturi groase, rochie cu fundita rosie, inel pe mana dreapta, parul desfacut, cer senin, cuvinte..
Farame de pamant, fire de iarba, tenisi cu sireturi groase, bluji si camasa in dungulite albastre, mana-n cap, parul bulbucat, cer senin, cuvinte..
Note muzicale sfarama tacerea, nori apar incet, dungulitele de pe camasa se agita, fundita se desface, mana e pe umar, inelul cade-n iarba frageda, din cuvinte s-a facut cuvantul..iubesc.
Peste campii, o poveste incepe a fi scrisa pe un carnetel gros, portocaliu, cu foi de orez.O poveste fara inceput, surprinsa undeva departe, sub priviri agitate.Aceasta incepuse atunci si se continua acum sub o liniste magnifica bulversata de un temperament sangvinic si alinata mai apoi de miscari tandre.Sunt doi oameni ce se iubesc.Ei se cautau in nestire, alene prin lume in nenumarate zile, nenumarate cai.Acum agitati de a lor potrivire si de cunoastere absurda stau in camp apoi mai alearga impreuna, iar stau in camp si spun poezii fara rima lasand ca timpul sa se scurga pt a lor povestire.

Se inserase..

Se inserase, se pare, cand mi-a venit cheful de vorbarie.Geamul e deschis si tot e masurat aerul, tastatura face conexiuni cu gandul, iar in imprejurul ei s-au strans furnici venite din pachetul inceput aseara si uitat desfacut..aseara, azi si acum.
Am inceput fara sa stiu despre ce voi scrie, stiu doar ca se inserase.
Poate ca ieri, alaltaieri si in toate celelate zile de dinainte de alaltaieri in mine se dadea o lupta asemanatoare cu luptele din preistorie.Un sentiment de dramatism si altul de romantism traverseaza zadarnic sesul de dinaintea sparturi.Ma gandesc ca ar fi fost bine ca in copilaria mea sa fi jucat mai mult "chiloteii".N-as zice ca as cadea ci mai de graba, e frica care se instalase de dinaintea sosirii verii, o frica puternica.Viitorul e dusmanul meu, se aseaza tiptil si din ce in ce mai aprig.E vorba de cariera mea si de acea nevoie omeneaca si neomeneasca de a fi iubit.Cand e cariera, e bacul, admiterea care nu exista, medii cinstite si mici de peste ani.Cand e iubire, visez si eu a un Fat-frumos care sa iubeasca tot ceea ce sunt si in inseraraile trazii, dealminteri ca aceasta, sa alergam pe culoarul necunscut pe care stelele il croiesc in larg.
Dat fiind ca peste prezent nu poate trece nici macar un pui de gandac, nu pot nici eu trece si deci raman aici si acum.Mi se pare ca am uitat sa ma gandesc la literatura care creste minti, istincte si sentimente, pictura care intodeauna transforma uratul in frumos, oamenii saraci pe care ii iubesc in necunoscutul lor, natura si mai cu seama margaretele, alergatul si canii care se iau dupa mine si multe altele.
Acum pare ca miroase a ploaie.Aerul e destul de rece, iar agrafa din par a cazut peste furnicile atipite.Se inoptase, stiu asta.

Pasi spre viata

Se spune ca nasterea e inceputul unei vieti.Insa ce faci atunci cand o anumite parte din tine e bolnava, absenta sau nedezvoltata, ce faci atunci cand te nasti intr-o tara care nu poate sa contribuie la existenta ta, ce faci atunci cand te nasti intr-o familie iresponsabila sau cand intr-o anumita perioada a vietii se intampla ceva inevitabil.Raspunsul e nul.Atunci trebuie sa credem in predestinare?
Uni oameni traiesc datorita ambitiilor proprii, altii traiesc cu apa si aer.De ce exista aceasta diferenta?
Cu siguranta ca nu putem gasi raspunsuri, mintea noastra e mult prea limitata.Insa putem sa facem pasi spre viata celor ce nu au primit-o in dar.MMm..nu au primit-o in dar?spun asta pt ca in conceptia noastra problema despre viata usoara sau dificila nu poate fi conceputa decat rare ori.
Din fericire exista numeroase organizatii sau grupe de oameni care desfasoara actiuni de caritate indemnandu-ne pe noi, oameni obisnuiti, sa contribuim cu diferite mijloace la vietiile celor nevioasi.
Insa eu cred ca si in mintea noastra ar trebui sa fie elabora o "actiune" pt ajutorare a acestori vieti fara de speranta.Cum?
Consider ca totul incepe de la viata personala.Daca noi ne cunoastem pe noi insine si ne caracterizam intr-un mod sincer, daca dorim sa traim si pt altii, daca stim ce nevoi sunt si cum sa le combatem, daca traim modest am pasit numai prin cateva aspecte prin care am putea da viata din viata noastra.

Vise

Uneori...

Uneori soarele rasare imediat dupa ploaie.Uneori stropi cad, alteori razele se nasc.Uneori stropi sunt verzi, altori roz.Uneori cerul e senin, alteori e la fel de innorat.Uneori nori fug si razele atipesc.Uneori trandafiri se deschid mai tare.Uneori pamantul e inundat de vraja ploii.Uneori iarba creste mai mult.Uneori tot iarba se ineaca.Uneori oamenii stralucesc deasupra curcubeului, alteori curcubeul stropeste cu rosu oamenii.Uneori brazi se satura.Uneori copii plang.Unori umbrelele se cearta.Uneori vantul se strecoara prin firele de par.Uneori razele se foiesc prin stropii de pe fata abatuta.Uneori prietenii trebuie sa plece.Uneori trandafiri se fac din rosu albastrii.Uneori poti sa spui orice.Uneori ploaia nu se opreste.Uneori te lupti.Uneori nu poti trece prin ploaie.Uneori nu sunt stele.Uneori nu poti cauta bucuria.Uneori fluturii se aseaza pe umerii mei.Uneori nisipul marii e marcat de pasi mici si mari.Uneori marea aplauda cerul.Uneori muntii si norii sunt dusmani.Uneori norii imbratiseaza floarea-albastra.Uneori peretii isi pierd culoarea.Uneori veverita se ascunde.Uneori oamenii plang.Uneori Dumnezeu e acolo, alteori e aici.Uneori oamenii nu-L gasesc.Uneori e prea sfant sa-L putem atinge.Uneori e prea fericit sa-I putem fura mana.Uneori e prea prietenos sa-I putem vorbi.Uneori e prea bun sa-L putem ignora.Uneori e prea drept sa putem sa ne ascundem.Uneori inima-I bate prea tare pt noi sa nu-I putem spune te iubesc.Uneori ne fura dorintele si pune in loc planurile Lui.Uneori ne inconjoara cu pace.Uneori ne saluta.Uneori ne atinge.Uneori isi tine mana pe umarul nostru.Uneori tace, alteori vorbeste.Uneori plange.Uneori se ascunde.Uneori noi spunem uneori si Dumnezeu spune totdeauna sunt cu voi.

cu fotografia....

Sunt cea "cu fotografia".Asez mereu aparatul in maini cu un sentiment de placere, de multe ori enervant.Stau zeci de secunde pe o fotografie, ma uit atenta la orice detaliu.Imi place.
Uneori chiar sunt acuzata de imprecizie si necunostiinta.Insa invat din greseli si privesc cu aceiasi pasiune aparatul de fotografiat.
E ceva intodeauna, e o amintire pt ceva ce am trait candva, e o poveste scrisa in fotografii asezate intr-un album de multe ori vechi si patat.E ceva din noi.

I miss you, Justine Henin!!

Cateodata, nostalgia face bine.Justin Henin este jucatoarea mea preferata din tenisul mondial, chiar daca s-a restras in aprilie, anul trecut.Imi place pentru ca munca, pasiunea, generozitatea si de ce nu frumusetea ei erau si sunt de neinlocuit.As vrea sa o mai vad jucand....

Ce este primavara?

Un picur de ploaie ars de soare, o stea in ziua mare, o floare timida, un triumfator fir de iarba, un cretuliu norisor, un fruct nou nascut, o stanca cu zapada si flori, o padure cu frunze uscate si iarba verde, un izvor si o trestie, o gaza, o pasarica glumeata, un caine jucaus, o floare de cires si un capsune in mainele unor indragostiti, un vant mangaietor, o ramura de finic, un gheozdan aruncat pe banca si un copil alergand in aglomerarea razelor de soare, un miros de prospetime, un avatar si un status optimist, vioara visurilor noastre, strigatul dorintelor, alegoria dulce-amar,o insiruire de pasi grabiti, calatorii spre capitale si parcuri nationale, tendinte noi in pictura si muzica...un om zambind si o natura in delir.

Aglomerat de vise

In rasucirea zilei de ieri, am prins o clipa de luciditate, printre degetul mare si cel aratator.Ma jucam pe margini de lac ori mare, pe coaste si in carti cu coperti roase..de-a visare.Ma jucam cand dintr-o dsta, pe un fundal de respiratii asurzinde, un milionar, aflat langa mine, rosteste raspicat si tare urmatoarea sintagma personalizata:"Bani nu mi-au adus fericirea!"Dupa o incercare indelungata de a exemplifica si a explica aceasta afirmatie incheie cu ochii cufundati in lacrimi, cam asa:"Eu, am pret numai in ochii Creatorului meu si a familiei mele!"
"Aglomerata" de vise despre fericire si dragoste, pret si frumusete, avutie si semnificatie mi-am aplecat gandul intr-o "pauza" a realitatii.Nu mi-am dorit bogatie, dar mi-am dorit frumusete, semnificatie si iubire.Am inversat termenii si am repetat in nenumarate randuri asta:"Frumusetea,semnificatia si iubirea nu aduc fericirea!!"Oare poate fi adevarat?oare cineva a experimentat asta?
Gadul imi zboara la Cel care avea sa schimbe cursul istoriei si..zic eu, cursul dorintelor efemere.Da, El este primul si singurul "om sfant", fara pata.
Am lasat ca "pauza" realitatii sa continue.

Weather report

Weather report
~BJ Gallagher

"Any day I'm vertical
is a good day"
...that's what I always say.

If you ask me,
"How are you?"

I'll answer, "GREAT!"
because in saying so,
I make it so.

When Life gives me dark clouds and rain,
I appreciate the moisture
that brings a soft curl to my hair.

When Life gives me sunshine,
I gratefully turn my face up
to feel its warmth on my cheeks.

When Life brings fog,
I hug my sweater around me
and give thanks for the cool shroud of mystery
that makes the familiar seem different and intriguing.

When Life brings snow,
I dash outside to catch the first flakes on my tongue,
relishing the icy miracle that is a snowflake.

Life's events and experiences
are like the weather -
they come and go,
no matter what my preference.

So, what the heck?!
I might as well decide to enjoy them.

For indeed,
there IS a time for every purpose
under Heaven.

And each season brings its own unique blessings.

Soricelule!!

Astazi soricelul meu s-a tot jucat pe niste foi cu litere si imagini, agatate si lipite de un ecran.Pe o foaie indoita la capete si colorata viu s-a gandit sa se intinda.Dupa un somnic indelungat se gandeste sa mai rontaie cate ceva pt ca stomacul facea mare galagie.Si rontaie iar, foi dupa foi."Chitz, chitz vreau sa stau aici"isi spuse el cu ochii mari atintiti spre foaie.Da, soricelul meu si-a gasit locul.
De ceva timp e acolo, tace si nu spune nimic.
A inceput sa zgaraie, incet si fara galagie,acea foaie.Am tras cu ochiul si pare ca sunt litere,..de tipar cred.
"Soricelule!soricelule!....multumesc, multumesc!!"am exclamat eu.El n-a stiut sa-mi inteleaga cuvintele, dar m-am dus langa el, l-am luat in mana si l-am mangaiat.
Cu ceva timp in urma a mai stat aici, i-a placut!Se juca cu litere si poze.Literele le aseza pe foaie si apoi le potrivea, iar pozele le lipea cu lipici.
As vrea sa-l pot intreba de ce a plecat pt ca acum sa-l pot face sa se simta bine aici, dar nu pot, el nu ma intelege.Singurul lucru pe care il intelege e prezenta mea.Voi sta aici, macar pt o vreme.
Ii voi spune povesti, ii voi da sa manance bunatati, ii voi face un culcus special,..pentru o vreme.

Oameni mari.

Sunt zile reci.O prajiturica cu fructe si alta cu ciocolata dansau.O sticla de Cola inxearca a fi bauta.Fete pe canapea intr-o cofetarie simpla si mereu cu miros dulce, patrunzator.
In linistea serii se ascult povesti reale, dar pline de culoare.
Jocul gandurile naive se spune ca ar trebui sa dispara odata cu implinirea varstrei de maturitate.Sunt dintre cei mari acum si pare-mi-se ca speranta si increderea de sine cresc, uitandu-i pe cei ce soptesc in nenumarate feluri cuvinte de rau.Ma ridic pe tocuri ca sa vad cu coada ochiului tot ce se petrece ca mai apoi cu degetul aratator sa atentionez, iar cu minte si suflet sa desfac firul in patru...ba chiar in opt.
E o armonie perfecta intre vise si reaiitate. Se naste ceva ce, cineva va numi schimbare..atunci cand voi fi eu si cu putina aroma de..cafea.
Am trait cu o necunoasterea permanenta a Adevarului ce se naste dintr-o putere inexplicabila si cu o cunoastere prematura, neinteleasa a fiintei mele.Acum parca piciorul se desprinde de pe campii, sare peste ape si se agata de stanci incercand sa nu cada cu primul val de vant, privind in jur si in sus cu intelepciune.